Despre o femeie pe care n-am văzut-o niciodată

Ea avea patru tatuaje uriaşe pe spatele gol, unduind peste coaste. Mergea cu metroul, vorbea tare şi mult la telefon. Avea două buze uriaşe, unse cu ruj de culoarea vinului sec şi doi ochi uriaşi, conturaţi cu negru, ca două jumătăţi de prună coaptă. Femeile din metrou o invidiau cu tot corpul, mai ales cu colţurile buzelor şi cu sprâncenele încruntate. Cele mai bătrâne chiar formaseră câte o guşă pe sub bărbii, mustind de dezaprobare. Bărbaţii, în schimb, stăteau răsuciţi, aplecaţi, contorsionaţi, încercând să ochească mai bine tatuajele, picioarele şi buzele. Unul dintre bărbaţi putem spune că şi-a pus chiar şi sănătatea în pericol, făcând podul din picioare peste alţi doi pasageri, fiind ameninţat cu o gravă accidentare la frâna bruscă de la staţia Obor.

Pentru femei, era evident că este vorba despre o prostituată şi nimic altceva.

Bărbaţii se perpeleau încercând să-şi imagineze povestea fermecătoarei apariţii. Cei mai tineri îşi imaginau o patroană de salon de bronzare, o divă în devenire a televiziunii, impresara vreunui fotbalist cu fetişuri ciudate pentru metrou sau chiar o asistentă de fotograf de modă. Cei mai în vârstă nu aveau nicio îndoială că este vorba chiar despre managerul unei agenţii de publicitate bine cotate, o campioană judeţeană la motociclism, o pictoriţă cunoscută mai mult în afară sau proprietara unui lanţ de aprozare de cartier proaspăt apărute.

Însă, desigur, se înşelau cu toţii. Doar Alfred, un student mediocru de la ASE, a putut identifica adevărul. Teribila apariţie nu putea fi altceva decât liderul unei grupări subversive de spioni temuţi la nivel mondial, căci pe gleznă avea un al cincilea tatuaj, nevăzut de nimeni, care declara în formă de brăţară că "Aquila non capit muscam".